Şi ia zi, ce dorinţe îţi mai permiţi să ai?

Se uită la ea, apoi în altă parte, apoi din nou în ochii ei şi îi spune:
- Şi ia zi, ce dorinţe mai ai?
- Pai cam toate dorinţele pe care le-am visat vreodată, cam toate lucrurile pe care mi le-am dorit din tot sufletul şi nu le-am putut avea.
- Dorinţele nu fac decat sa te rănească.
- Pentru că?
- Pentru că nu se îndeplinesc niciodată aşa cum ai vrea...
- Dar ar putea... sau poate nu?
- Ar putea... ar putea, dar nu vor.
- Nu vor, pentru că noi nu vrem să le îndeplinim.
- Pentru că nu putem.
- Nu există nu vreau, există doar nu pot.
- Există şi nu pot, nu pot într-adevăr nu pot.
- Ba da.
- Ba da, ce?
- Ba da, există nu pot doar atunci când nu vrei.
- Există, acum nu se poate.
- Acum?
- Acum....
- Acum e cel mai important. Acum contează şi doar acum.
- Contează şi ce urmează după acum.
- Tot ce urmează dupa acum, e din cauza a ceea ce e acum.
- Aici ai dreptate.
- Ba nu am dreptate.
- Ba da.
- Am dreptate doar pentru că eu cred că am dreptate şi dacă eu cred ce zic, vei crede şi tu.
- Eu cred...
- Ce?
- Cred că acum nu mai contează...
- Atunci înseamnă că nu v-a mai conta deloc...
- E mai bine aşa.
- Cum?
- Aşa.
- Aşa?
- Da aşa.
- Bine pentru cine?
- Pentru mine, pentru tine...
- Nici nu ştii...
- Ce?
- Ce e bine pentru mine, sau nu vrei să ştii.
- Consider că...
- Că nimic.
- Ba da, te rog.
- Ba nu.
- De ce mă contrazici mereu?
- Pentru că...
- Pentru că îţi place să crezi că ai facut ce era bine.
- Am facut ce era bine.
- Nu întotdeauna.
- Ba da.
- Ba nu.
- E penibil.
- Ba nu, e adevărat.
- Ai făcut...
- Am făcut, ce credeam de cuviinţă.
- Ce?
- Ţi-am mai zis.
- Vreau să mai aud o dată.
- De ce?
- Vrei să ştii de ce? Chiar vrei să ştii.
- Aş vrea...
- Nu vei ştii.
- Nu vrei să îmi zici pentru că...
- Pentru că e mai bine aşa.
- Din nou...
- Da, din nou.
- Bine pentru cine?
- Pentru toţi...
- Eu nu sunt toţi, eu sunt unu singur.
- ...
- Ce-ar fi să... uită. Nimic.
- Mai bine...
- Zi...
- Lasă...
- Hai zi...
- Am uitat...
- Şi...?
- Şi ia zi, ce dorinţe îţi mai permiţi să ai?

Vreau sa fiu

Vreau să fiu un copac. Să am o coroană bogată cu frunze verzi şi galbene. Vântul să adie, să mă legene şi să mă mângâie uşor. Să treacă anotimpurile peste mine, timpul să nu mă răzbească, să nu mă facă mai slab ci mai puternic.
Iarna să mă îngheţe, să nu mai simt durerea, să nu mă mai aline vântul, nimic să nu-mi mai vindece rănile, să îngheţ şi să mă trezesc primavara.
Să iasă soarele şi toate sentimentele mele să se transforme în frunze viu colorate şi pline de viaţă. Cerul să-mi zâmbească, păsările să-mi cânte. Să fiu martorul naturii, timpul să mă facă puternic şi greu de doborât.
Vara, un cuib de păsărele să-şi găsească locul în braţele mele, să văd puii lor crescând, ciripind, învăţând să-şi ia zborul. Atunci când vor pleca să-şi amintească de cel care i-a găzduit în ramurile lui, să îmi promită că vara viitoare se vor întoarce în ramurile mele şi mă vor lasă să le găzduiesc din nou.
Toamna să mă ajute să mă eliberez de sentimentele care s-au uscat, să mă lase singur , cu braţele goale, dorindu-mi să fiu din nou mângâiat de soare. Doar aşa voi putea realiza intensitatea cu care mă încălzeşte. Toate frunzele mele să cadă, dar să nu plând după ele, să nu-mi cadă ramurile, să mă facă mai puternic.
Iarna voi muri, dar nu voi dispărea. Voi fi tot acolo şi când voi renaşte voi fi mai puternic şi mai plin de viaţă decât niciodată.
Vara va veni din nou, sentimentele mele vor redeveni frumoase, colorate, vii. Voi fi nemuritor şi niciodata singur.