In spate...

O urma de fericire am simtit in glasul lui atunci cand i-am dat speranta, speranta aceea pe care poate o pierduse de mult, sau poate ca era acolo in sufletul lui, avea nevoie doar de un fior pentru ca aceea speranta sa se trezeasca la viata.


Incet, incet a inceput sa moara, cu fiecare clipa stia ca speranta lui e tot mai departe de adevar si ca eu nu aveam sa ma tin niciodata de cuvant, probabil pentru ca ma cunoaste, sau poate doar are impresia ca ma cunoaste. "Imi pare rau sa te dezamagesc... poate ca e doar instinctul tau paternal, pentru ca timpul pe care l-ai petrecut departe de mine nu cred ca te-a ajutat sa ma cunosti."
In spatele acestor cuvinte seci, stiu ca se ascunde o durere pe care niciodata, nimeni nu va mai putea sa o aline. Si toate astea pentru ca timpul nu se mai intoarce, dar asa e viata.
Am simtit cum speranta lui moare atunci cand eu cu ultimele cuvinte, niste cuvinte pe care nu puteam sa le aleg mai bine, i-am sters orice urma de speranta, am primit ca raspune un ras fals care, stiu, ascundea in spatele lui dezamagirea.
In spatele simplelor cuvinte pe care le rostim zi de zi si care sunt esentiale pentru existenta noastra, se ascund sentimente pe care trebuie sa ai foarte multa rabdare pentru a putea sa le intelegi cu adevarat. Poate ca de aceea cuvintele noastre uneori pot sa raneasca asa de mult, pentru ca atunci cand le rostim au in spatele lor un mesaj ascuns pe care nu de fiecare data putem sa il receptionam pentru ca lumea in care traim azi ne bruiaza semnalul.