Testament

Stă în biroul lui, înconjurat de cărţile care i-au fost prietene toată viaţa, încă de pe vremea când era doar un copil, la o lumină slabă a unei veoze vechi şi prăfuite. De ceva vreme nu s-a mai făcut curat acolo, pentru că el nu mai suportă pe nimeni în preajma lui.
Îşi ţine pixul cu foarte mare grijă, dar foile sunt deja îndoite de incertitudine. Un colţ rupt al unei hârti pătate îi atrage atenţia. O ia în mână, o mototoleşte, după care o arunca pe jos. În spatele scaunului, sub masă, şi nu departe de el, se găsesc câteva foi mâzgâlite.
Închide ochii pentru un moment, ca şi cum ar cade într-o visare profundă din cauza oboselii care îl prinde din urmă, dar îi deschide speriat. Încă nu e momentul.
S-a gândit atât de mult, cum să facă, ce să zică, încât acum nu se mai poate exprima, nu şi-ar dori să fie nedrept.
O tăcere mută îl înconjoară. Nimeni, nimic, niciun sunet. Se aude din când în când zgomotul pe care il scot foile atunci când calcă câte una căzută la picioare, sau surd se mai aude sunetul pixului zgâriind o nouă foaie care probabil va avea aceeaşi soartă ca şi celelalte.
Nu se ştie care va fi decizia lui, nu se ştie care dintre foile condamnate la moarte va trăi. Se ştie doar că acest om îşi scrie testamentul. Incert, îi ia prea mult.
Poate că nu acum ar trebuie să fie sfârşitul lui. Poate că nu trebuie să se termine şi tocmai din această cauză nu îşi poate scrie testamentul.
Nu poate fi doar unul obişnuit, care să înceapă banal cu “las toată averea mea ficei mele”, nu nici nu se punea problema, pentru că ea cu siguranţă nu o merita. Atunci poate că începutul v-a suna cam aşa “las toată averea mea soţiei mele”. Nu, în niciun caz, nici aşa nu se putea. Atunci poate că ar fi trebuit să o doneze. Dar nu era sigur, nu ştia dacă să o împartă egal între cele două, sau sa o lase doar uneia dintre ele.
Lasă pixul jos şi începe să se plimbe prin camera. Picioarele îi sunt amorţite, spatele îl doare. Liniştea mută începe să îl înnebunească.
Poate că nu va fi acum sfârşitul lui, poate mâine.
Pleacă convins de faptul că mâine va şti cu siguranţă ce să scrie.



Nicio foaie salvată, nicio decizie luată. Niciodată.