In fata legii (Kafka)

In fata legii lui Dumnezeu toti suntem neputinciosi, tot ce trebuie sa facem noi de-a lungul anilor pe care ii avem de trait, este sa alegem drumul pe care vrem sa mergem, sa tinem cont de faptele noastre si sa ne gandim ca acolo Sus Cineva se uita cu mandrie, sau cu tristete, la ceea ce noi facem.
Ispita nu este si nu a fost, inca de la inceputurile omenirii, un sfatuitor bun. Din cauza ispitei au fost alungati stramosii nostrii din Rai si noi oamenii am cunoscut Binele Si Raul.
Taranul care sta in fata portii pe care isi doreste cu tarie sa intre, este ispitit de curiozitatea care il macina, cum de altfel si noi toti suntem mai mereu curiosi, din firea noastra, sa aflam ce se afla dincolo de gardul inalt, un gard pe care privirea noastra exterioara nu poate sa-l patrunda.Taranul este descurajat de spusele portarului si speriat la gandul ca dincolo de aceea intrare sunt alti portari mult mai drastici, el alege sa ramana acolo pana cand i se va da voie sa intre. Nu are curajul sa se infrunte cu raul, sa treaca peste obstacolele vietii si atunci prefera sa stea cuminte pana cand va avea permisiunea sa treaca si drumul ii va fi mai usor.
Speranta lui totusi nu moare niciodata. El face nenumarate incercari de a-l convinge pe portar sa-l lase sa intre, dar acesta nu ii da permisiunea cu toate ca ii aminteste ca daca va vrea sa riste poarta ii este deschisa. Dar acesta nu o face... de teama.
Si noua usile ne sunt deschise, totul depinde de noi, daca preferam sa stam pe loc asteptand sa ne cada totul din Cer, sau daca avem curajul sa ne avantam in necunoscut.
Daca noi nu avem acest curaj ne vom trai viata gandindu-ne cum ar fi fost daca am si facut asta, si cu toate acestea nu avem taria necesara sa ne ridicam in picioare si sa spunem "Gata, m-am saturat sa astept sa vina cineva sa imi aduca ce-mi doresc, daca vreau cu adevarat, ma duc sa imi iau singur." Multi dintre noi nu ne ascultam acea voce interioara si preferam sa luam ce putem si ce este simplu. Trebuie, cateodata, sa acceptam provocarile vietii si sa ne luam "inima-n dinti" si sa luptam pentru scopul nostru pana la capat, pentru ca altfel, asemeni taranului, vor trece anii peste noi, nu vom face nimic si vom muri cu gandul "ce a fost dincolo, ce este acolo unde eu nu am avut curajul sa merg? si poarta ni se va inchide si portarul nostru, al fiecaruia in parte ne va spune "Pe aici nu putea obtine sa intre nimeni altul, intrucat intrarea asta ti-era harazita tie. Acum...ma duc sa o inchid."