Sentimente provizorii

O camera aproape goala.
Eu citesc un roman care ma cam plictiseste, dar trebuie sa imi umplu timpul cu ceva.
El, intra incet crezand ca ma deranjeaza. Ca de obicei isi arunca geanta pe jos si atunci cand se descalta nu e nicioadata atent unde isi lasa tenisii aruncati... niciodata nu ii gasesti, la fel cum face si cu sosetele, niciodata nu are doua la fel.
Isi da jos haina de pe el si se aseaza langa mine atat de incet incat greutatea lui abia se simte. Nu vrea sa ma deranjeaze, ca de obicei e discret. E cea mai discreta persoana pe care o cunosc. Niciodata nu a facut ceva care sa ma deranjeze. Cateodata calmul lui ma enereveaza. Eu sunt mai vulcanica, mai impulsia, el... din contra e cel mai calm om pe care il cunosc. Cateodata ma scoate din minti cu zambetul lui intiparit pe fata in timp ce eu mai fac un rand de riduri pe frunte tipand la el ca a uitat sa faca ceva sau ca a intarziat.
Se uita la mine ore in sir. Ii place sa ma priveasca. E frumos, imi da fiori cand face asta...
-Mi-e foame... ai facut ceva de mancare? Imi spune in cele din urma dupa ce isi da seama ca nu am de gand sa il bag in seama prea curand.
-Nu... am stat si am citit, du-te si fa-ti singur.
-Dar vroiam sa mancam impreuna. Imi zice el dezamagit si o tristete i se citeste in ochi.
-Nu mi-e foame, te-am asteptat, dar ai intarziat ca de obicei si am iesit sa imi cumpar ceva din oras. Ti-am cumparat si tie ceva. Uite-te, e in punga albastra.
Se duce la ea o deschide si se uita. Vrea sa para impresionat, dar stiu ca nu prea ii palce, il cunosc. Face pe dragutul mereu. Nu stiu de ce ii cumpar lucruri pentru ca niciodata nu ii plac, dar niciodata nu imi zice ca nu ii plac. O data i-am luat o bluza pe care o ura, dar de dragul meu a purtat-o. I-am zis sa nu o faca daca nu ii face placere ca e un sacrificiu mult prea mare, dar el mi-a zis uitandu-se in ochii mei „asta? Un sacrificiu mare? Pentru tine mi-as da viata intreaga fara sa ma mai gandesc de doua ori...” si atunci m-am topit pe loc si l-am crezut pe cuvant.
-E draguta dar... tot mi-e foame.
- Nu ti-am zis, du-te si fa-ti ceva de mancare.
Dezamagit ca nu ma poate convinge sa iau masa cu el se duce singur in bucatarie, unde in urmatoarele cateva minute e o harababura teribila.
-Ai un dar sa faci dezordine. Ii spun fulgerandu-l.
-Imi pare rau... se fastaceste el uitandu-se la mine cu ochii unui catelus mic care vrea sa fie mangaiat. Lasa ca am sa strang eu, nu iti face griji...
Stiu... cateodata nu ii acord suficienta atentie si poate ca se simte singur. Cateodata am impresia ca ii e frica de mine. Ma priveste ca pe o mama atunci cand isi cere scuze de parca nu ar vrea sa fie pedepsit pentru boacana pe care tocmai ai facut-o. Stiu ca nu face intentionat, dar imi place sa il aud lamentandu-se. E adorabil.
-Vreau sa iti spun ceva. Imi zice uitandu-se patrunzandu-mi privirea.
-Spune-mi... (stiu ca urmeaza sa imi zica ceva la care ma astept si cu toate acestea nu imi place sa ii stric momentele de tandrete pe care le are, de aceea ma prefac ca nu stiu ce vrea sa imi spuna si astept incantata vorbele lui)
- Te iubesc stii? Cum nu am iubit pe nimeni niciodata.
Ah... stiam ca asta o sa imi spuna. Si cu toate asta ce mult imi place sa il aud spunand. Stie... de aceea zice atat de des ca ma iubeste. Imi spune ca sa nu uit... de parca as putea.
Apoi vine sper mine si ma saruta usor. Are o senzualitate deloc brutala si atunci cand ma atinge simt de parca zbor. Sunt usoara, sunt pe un nor. Ma mangaie asa cum nu ma mangaiat nimeni niciodata si se uita in ochii mei cu atata pofta incat ma patrunde pana in adancul sufletului. Ma tine in brate si imi sopteste la ureche ca ma adora, ca sunt prima si singura fata din viata lui. Stiu asta. Stiu si ca ma iubeste, dar cat imi place sa aud. Cateodata cred ca nu merit sa ma iubeasca. Cateodata ma intreb de ce ma iubeste atat de mult cand eu sunt uneori asa de rece. Dar ador sa ma iubeasca si , chiar daca nu i-o arat, si eu il iubesc pe el atat de mult incat as fi in stare sa imi dau si viata pentru el.
Dupa ce facem dragoste ma tine in brate si imi sopteste la ureche.
-Te iubesc... atat de mult incat nu stiu ce m-as face fara tine.
-Si eu te iubesc dar stii ca asa sunt eu. Te iubesc in felul meu.
-Da.. ma iubesti in felul tau, dar uneori nu realizezi ca felul tau de a iubi pe mine ma doare. Ma apasa... (asa e, felul meu de a iubi e atat de ciudat in cat cred ca il macina pentru ca niciodata nu stie daca il iubesc cu adevarata sau daca ma joc)
-Stii ca nu ma joc, stii ca te iubesc sincer. Asa sunt eu. Iubeste-ma asa cum sunt.
-Te iubesc oricum ai fi.
-Iti multumesc.
Apoi deschid ochii, dar a disparut.
A plecat din nou si se va intoarce sau a fost doar un vis?
-Unde esti?
Niciun raspuns.
Poate intr-o zi imi vei raspunde.